18 April 2012 ~ Comments

Vindecare prin comunicare

In articolul de astăzi vei învăța cum să devii chiar tu un vindecător pentru oamenii importanți din viața ta. Pentru aceasta e nevoie să oferi ceva celorlalti, poate unul cele mai prețioase daruri de care dispui, și anume ATENȚIA ta.

Dacă-ți sună banal, gândește-te la succesul (în creștere) de care se bucură psihologii la ora asta.
Apropo, cuvântul psihologie vine de la grecescul psyche care înseamna suflet și logos care înseamnă știința, așadar știința sufletului. Exact asta vom învăța și noi astăzi, câteva lucruri despre știința sufletului și despre cum poate ea să fie folosită într-un mod benefic pentru sănătate.

Te-ai gândit vreodată că o simplă conversație cu cineva se întâmplă să fie vindecătoare pentru persoana din fața ta ?

Sau hai s-o luăm astfel:

Ai simțit vreodată cum o simplă discuție cu cineva te vindecă pe tine sufletește ?

Sunt sigur ca ai trăit măcar o odată senzația asta de eliberare care apare îndată ce reușești să te deschizi în fața cuiva, mai ales dacă persoana se arată disponibilă să te asculte.
Simplul fapt că exista un om în fața căruia te poti deschide te face să simți ca și cum “ți se ia o pietră de pe inimă”.

Partea bună e că aceste episoade de eliberare vindecă omul, atât la nivel sufletesc cât și la nivel fizic (de parcă acestea ar putea fi despărțite vreodată !?)
Și totul se petrece când cineva decide să te asculte, să te accepte și să te înțeleagă.  Apoi vorbele care-ți ies din gură vin parcă de la sine și dialogul acesta pare a fi unul care aștepta de ani bun să aibă loc, doar că până acum nu a avut condițiile necesare pentru a se desfășura.

Așa cum o floare nu înflorește decât atunci când are temperatura, umiditatea și lumina necesară, la fel și aceste conținuturi sufletești, nu ies la suprafața decât atunci când are condițiile necesare pentru aceasta. Trei sunt condițiile:

* Ascultarea: să apară cineva care se arată deschis și VREA să te asculte.

* Înțelegerea: cel care te ascultă să fie interesat să te înțeleagă, mai degraba decât să te judece/acuze.

* Acceptarea: …iar odată ce te-a ascultat și te-a înțeles, acea persoană va fi capabilă să te și accepte, care era de fapt și scopul tău final, deoarece frica de a nu fi acceptat e ceea ce ne nu ne lasă să ne deschidem.

Odată ce întânlești persoana care să le îndeplinească pe acestea trei, ea va deveni un vindecator pentru tine doar prin simpul fapt că stă și te ascultă.

Dacă, mai ghinionistă din fire fiind, nu ai în viața ta o astfel de persoană, te anunț că psihologii sunt plătiți în meseria lor pentru a fi exact acea persoană de care spuneam mai sus. Iar dacă bugetul nu-ti permite vizita la psiholog încă mai există preoți cu vocație care au un interes real de a ajuta oamenii…deși majoritatea dintre ei sunt exact opusul.

Acest articol nu e despre cum să găsești acea persoană de care ai nevoie, ci e despre cum sa devii chiar tu cel care vinde persoanele din jurul tău… pe principiul “fii tu însuți ceea ce admiri la alții’.”

Iar singurul pe care trebuie să-l faci pentru a-l vindeca pe un om este… să-l asculti.

Comunicarea

Comunicarea  este instrumentul vindecător pe care vom învăța să-l folosim astăzi.

Primul pas: să învățăm să comunicăm.

Ce înseamnă comunicarea ?

Înseamnă în primul rând  SĂ ASCULȚI !

Foarte mulți oameni sunt convinși că a comunica înseamnă să vorbești, când lucrurile stau fix pe dos.
A comunica înseamnă să asculți. (tot repet, ca să nu pară că e greșeala)

Normal că un dialog presupune un emițător (unul care vorbește) și un ascultător,
dar nu întâmplător ne-a dat Dumnezeu două urechi și o singura gură. 
Oare s-o fi gândit că avem (cel putin) două ori mai mult de ascultat decâț de vorbit ?

Astfel , contrar așteptărilor, în momentul în care ne angajăm în comunicare cu cineva e nevoie să fim disponibili la ascultare, și când zic ascultare mă refer la  un proces activ care implică utilizarea conștientă a  ATENȚIEI.

“Ascultarea este un dar

Darul ascultării e unul din cele mai mari daruri pe care le putem oefri celorlalți.

Oamenii adoră să fie ascultați.
La fel cum copii tânjesc după atentia adulților și adulti tânjesc dupa atenția altor adulți.
Da chiar uneori oamenii sunt în stare să facă lucruri total iraționale doar pentru a-și asigura atenția celor din jur.

E suficient să ne uitam putin mai atent în jur să vedem ce resursă prețioasă este atenția (și implicit ascultarea), și cât de râvnită este ea în rândul semenilor noștrii.

Partea bună în toată povestea este că dispunem cu toții de acest dar prețios în ochii celorlalți, și mai mult decât atât, fiecare avem libera opțiune de a dărui atenția cui vrem, când vrem și cui vrem.

A asculta pe un om înseamna a-i comunica în paralel că-l accepți, iar acceptarea e una din nevoile noastre profunde.

Aș  îndrăzni să spun că acceptarea e vitală, în sensul că cine nu are parte de ea se îmbolnăvește (fizic) – nu întâmplator fac oamenii eforturi iraționale pentru a o obține.

Nevoia puternică de atenție se vede mai ales la copii care sunt în stare să facă orice pentru a obține atenția adultilor, atenție cu care ființa lor se hrănește.

E bine știut că acei copii care sunt și se simt iubiți și acceptați de către familiile lor se îmbolnăvesc mult mai rar decât aceia care se simti neiubiți și neacceptați.

Nu mai zic de implicațiile pe care aceasta lipsă de iubire le va avea în viața viitorului adult, care, nu de puține ori, găsește diferite modalități (uneori macabre) de a atrage atenția celor din jur.

Și toate acestea deoarece omul prin atenție înțelege acceptare: “dacă îmi acorzi atenția ta, înseamna că mă accepți”

Dar pentru a asculta și a accepta un om el trebuie și înțeles. Nu poți accepta un om fără să-l înțelegi mai întâi.

Deci traseul ar fi  Ascultare -> Înțelegere -> Acceptare.

Calea spre sufletul unui om o găsești atunci când ești în stare să-l asculti atent  și plin de înțelegere pentru a putea apoi să-l accepți.

Oricum oamenii din jur simt disponibilitatea celorlalți de a-i asculta sincer (inconștient, adică fără să-si dea seama de asta) iar în funcțe de această simțire hotărăsc dacă să se deschidă și să spună mai multe sau să nu o facă. Când decizi să-ți deschizi sufletul în fața cuiva e ca și când ai primi pe un om în casa ta, la ușa decizie dacă-l inviți sau nu înăuntru.

În acest caz, ASCULTAREA atentă, care aduce cu sine și ACCEPTAREA, este cheia pe care oamenii ti-o cer înainte să te primească în sufletul lor.

Bine zicea cine zicea că a asculta este o artă, pe care însă puțini o stăpâneesc dintr-un motiv cât se poate de simplu: Nimeni, în familie, la școală sau în societate nu predă aceasta artă (sau prea putini oricum).

 

Ascultarea e susținută de voință

O altă resursă, deosebit de prețioasă de care fiecare din noi dispunem este VOINȚA – care, vorba vine, e liberă

Voința se manifestă prin intenția de a asculta – să vrei sa-l asculți pe cel din fața ta, iar asta la modul cel mai sincer si onest.

În ceea ce privește prefăcătoriile de tipul “mă fac că vreau să te ascult”  ele au prea puține șanse de reușită, întrucât Ă’l de Sus ne-a înzestrat  pe fiecare cu scannere performante care în general detecteaza actele mecaniciste.(Bine, aici se exclud spionii FBI, hoții de meserie și alții cu pregatire specială în acest sens)

Revenind, voința presupune o încercare reînnoită de focalizare a atenției asupra mesajelor transmise de interlocutor.

La un nivel mai profund, ascultarea e ANGAJAMENTUL de a înțelege lumea celuilalt, felul cum el simte și gândește, lăsând la o parte orice prejudecată.

Când asculți cu adevărat, încerci să vezi lumea din perspectiva celuilalt, iar prin asta  îi transmiti (non-verbal) un mesaj de genul: “Îmi pasă de ceea ce se întâmplă cu tine, de ce simți, mă interesează experiența ta și vreau s-o înteleg”.

Astfel de mesaje cuprind întrânsele  acceptare, iubire, bună-voință și deseori sunt fitilul de la care pornește vindecarea.

Fără să fac nici un fel de exagerare, ascultarea, atunci când e autentică, devine echivalentul iubirii.

“A asculta” e asemenea lui “a iubi”.

Dar la fel ca iubirea, ascultarea necesită voință, atenție, angajament…sau mai pe românește zis…necesită muncă.

Ascultarea apare ca o manifestare a iubirii prin care îl incurajăm pe celălalt să înflorească, să se dezvolte interior și să-și scoată la lumină potentialul.

Și cum spunea cineva: “Dragostea este angajamentul de a actiona  pentru a proteja cele mai bune interese ale celuilalt.”

La fel și în comunicare, ascultarea incurajează intenția de a se exprima a celui cu care comunic și in acelasi timp creeaza un mediu favorabil pentru ca el să se deschidă.

Astfel ascultarea nu-l face pe celălalt să se simtă obligat, nu-i trage cuvintele cu cleștele din gură și nu pune niciun fel de presiune pe el…ci doar îl transmite faptul că este dispus sa-i ofere cele mai bune condiții pentru a-și deschide sufletul și a se exprima.

Când asculți te transpui practic în cel care îți vorbește, încercând astfel să vezi și să simti lumea din perspectiva lui.

De aceea trăirea pe care ascultarea o aduce cu sine e una profund spirituală, faptul că te transpui în lumea celuilalt îți trezește percepția unor adevăruri spirituale și anume faptul că ”suntem cu toții Una” (în variantă budistă) sau, altfel spus, că ”suntem cu toții mădulare a lui Hristos” (în varianta creștină). Realizezi ca celălalt e o altă variantă a ta, tu ești o altă varintă a lui și cu totii suntem diferite manifestări ale lui UNU și același.

Aceasta e compasiunea (sau trairea împreună) deoarece înțelegi că celălalt nu este altcineva și orice suferința a lui e suferința ta, la fel cum fiecare bucurie a lui e și a ta. La fel ne îndemna un tip pe nume Pavel acum vreo 2 milenii “bucurați-vă cu cei ce se bucură și plangeți cu cei ce plâng”.

Odată ce omul ajunge la aceasta percepție relațiile si comunicarea cu cei din jur trec la un cu totul alt nivel si toate lucrurile despre care am vorbit mai sus vin ca urmare a unei trăiri și nu ca gesturi lipsite de substanța care doar imită acea trăire interioară.

 

Cum ar fi dacă i-ai privi pe cei din autobuz (metrou) ca o altă variantă a ta ?

Cum te-ai raporta la ceilalți pornind de la această percepție unitară ?

Cum ai comunica știind că cel din fața ta ești tot tu, doar în altă formă ?

 

Exercițiu de imaginație: imaginează-ti că ai putea să dai timpul înapoi sa te naști în familia unui prieten de-al tău. Să ai părinții lui, să ai genele sale și corpul său, mediul în care crești e cel în care a crescut el  și așa mai departe.

Cine ai fi tu dupa această întreaga experiență ?

Ai fi exact el, prietenul tău făra nicio diferența. Același corp, aceleasi gene, aceeași  educație, același mediu etc. … n-ar mai fi nicio diferență.

Și acum întrebare întrebătoare:

Cine ai fi tu dacă ai da la o parte tot ce știi despre tine: nume, corp, minte, educație,  gene și experiențe de viață ?

Cine e Ființa din spatele “hainelor” cu care a fost îmbrăcată ?

Mai se diferențiază ea de “ceilalți” sau e UNA și aceeași care își ia diferite “haine” (corpuri) ?

Dacă-ți lași mintea să se gândească putin la aceste întrebări și să-si puna problema existenței din perspectiva asta, ai șanse serioase să ajungi să simți ce înseamnă compasiunea sau “trăirea împreună” cu tot ce există.

Iar odată ce ajungi să simți la nivel de experiență aceste adevăruri, devii un vindecător autentic, care-i vindecă pe cei din jur doar prin simpla-i prezență.

———————————————————————

 

Tehnici de ascultare:

În continuare vei învăța câteva trucuri de care te poți folosi pentru a îmbunătăți canalul de comunicare cu ceilalți.

* Parafrazarea:

A parafraza înseamnă a reformula a ceea ce ai auzit cu propriile cuvinte, dar pentru a o practica este necesar să fii tot timpul atent la discuție. Am vorbit mai sus de atenție care e indispensabilă unei nune comunicări.

Parafrazarea poate fi introdusă prin cuvinte de tipul:

- Așadar…

- Prin urmare…

- Ceea ce-mi spui este că…

- Înțeleg că…

- Cu alte cuvinte…

 

* Clarificarea

Ce ciudat sună afirmația asta:

“Ascultarea reală înseamnă să știi să vorbești.”

A asculta presupune să pui întrebări, dar nu orice întrebări, ci unele cu scop clarificator. Întrebările au rolul de a clarifica și completa mesajul transmis de interlocutor dar și de a pune în mișcare mintea partenerului de dialog… și în acelasi timp de a-i încuraja exprimarea creând un mediu proprice pentru aceasta.

 

* Feedback-ul

La fel ca-n viață, în comunicare nu e vorba doar de primit, ci e nevoie să și tu ceva înapoi. Asta presupune ca odata ce interlocutorul și-a terminat de transmis mesajul să-i împărtășești ceea ce s-a înâmplat în interiorul tău în timpul (sau în urma) comunicării. Bineînțeles că poti să fii de acord sau nu cu ideile interlocutorului iar acum e momentul sa-i comunici asta,  la modul cel mai sincer și onest. “Mă simt jignit/afectat/întristat de ceea ce-mi spui” spus pe un ton calm e ceva mult mai util decât un scnadal care-ți trezește vecinii.

 

* Omul vrea doar să-l ASCULȚI ! …nu să-i dai soluții

Trebuia să scriu “femeia” înloc de “omul”., iar asta pentru că vorbim de o problema care se găsește mai ales în rândul bărbaților.

In general femeile vorbesc despre problemele lor și nu vor decât UN SINGUR LUCRU: să fie ascultate în liniște. De cealaltă parte bărbatul are senzația că dacă-i vorbești despre o problemă, înseamna că automat vrei o soluție pentru ea (logic, ar zice un bărbat).

Că tot vorbeam de ascultare, dacă un bărbat asculta mai atent femeia ar putea să-si dea seama că ea vorbesțe despre probleme, nu pentru a le rezolva, ci mai degraba pentru a se elibera de tensiune.  Pe lângă asta, împărtășirea problemelor e un semn de încredere și prietenie din partea femeii, care nu vrea decât să fie ASCULTATĂ, încurajată, înțeleasă și toate despre care am vorbit mai sus…dar aproape niciodată nu vrea soluțiile tale de “mare rezolvator” (vai ce tare esti, ce să zic).

 

* Respectul

Aș fi vrut să scriu smerenia, dar pentru a mă feri de posibilele interpretări religioase, am ales respectul. Iar când spun spun asta mă refer mai degraba la o atitudine decât la a face efectiv ceva.

Smerenia presupune a nu te vedea superior celui din fața ta și cum bine spunea cineva “iubirea se uită mereu de jos în sus, niciodată de sus în jos”. (Întrebare de baraj: Cum se uită Dumnezeu la noi, de jos în sus sau de sus în jos ?)

A te situa sub celălalt este corect atâta timp cât gestul are la baza iubirea, respectul și grija pentru celălalt. La fel cum părintele se situează sub copil când acesta din urmă îi explică foarte serios infrastructura orașului de Lego pe care tocmai l-a construit. Bineînțeles că părintele ar putea să se situeze deasupra și să-i spună copilului că totul e în capul lui și orașul e greșit construit pentru că “nuștiu ce”, dar asta nu ar facilita COMUNICAREA (că despre ea vorbim) dintre cei doi. A prins toată lumea ideea smereniei ?

 

“Celălalt e un tărâm neexplorat”

Și aici e vorba de acelasi lucru ca și mai sus: atitudinea. Dacă e una de superioritate, cum se întâmpla de obicei, vom presupune încă de la început că știm cine este celălalt, ce vrea să spună și ce idei are. Pe de alta parte dacă vom porni de la premisa ca  nu știm nimic despre cel din fată noastră, totul primește o nuanța misterioasă iar dorința noastra va fi să explorăm cât mai mult din lumea celuilalt.

Apoi omul se reînoiește în fiecare zi. Ceea ce ești acum nu vei mai fi niciodată iar ceea ce vei fi mâine e ceva ce n-ai fost niciodată, aceasta e realitatea. Dar în iluzia din capul nostru lucrurile stau cu totul altfel și anume: știm totul despre toți oamenii, nimic nu ne poate impresiona pentru ca nimic nu e schimbat…când în realitate lucrurile sunt într-o continuă schimbare.

Reține că toate aceste trucuri au menirea de a te face un mai bun ascultător… în niciun caz un vorbitor și mai mare decât ești deja.

 

Avantajele pe care le ai în rolul de ascultător

Avantajele sunt nenumărate, iar primul dintre ele ar fi că le dai oamenilor posibilitatea să-și asculte vorbitorii preferați, adică pe ei înseși…și-ți vor fi foarte recunoscători pentru asta, lucru care-i va determina sa-ți caute din ce în ce mai des compania.

Alte avantaje ar fi profumizea relațiilor și încrederea de care vei ajunge să te bucuri din partea celor cu care comunici.
Până la urmă tu ești cel care oferi celuilalt un spațiu în care să se desfăsoare și să exprime liber, îl încurajezi în demersul său și odată cu acestea îi dai posibilitatea să intre în contact cu rănile sale profunde… și cu ocazia asta să și le vindece.

Oare cine ar putea refuza o astfel de ofertă ?

Pe lângă acestea tu îl înveți pe celălalt (prin atitudinea ta) un alt mod de abordare al comunicării, care cu timpul îi va intra și lui în obișnuință. Adică, în timp, învață și interlocutorii tăi vrând-nevrând, că există plăcere și în a asculta, nu doar în a vorbi ca o moară stricată băgată la trifazic.

Și, după părerea mea, cel mai mare avantaj pe care practicarea ascultării ți-l poate da este acela că te învața că în viața e mult mai importat ceea ce ai de oferit decât ceea ce primești.

Și plăcerea pe care o ai când primești este mult mai mică decât împlinirea (tăcută, ce-i drept) pe care o simți când oferi. Acesta e și motivul pentru care cred că “marii vorbitori” vor ajunge într-o zi să vadă cât de plăcut e să te afli liniștea ascultării.

Și în final un citat a lui Kahlil Gibran: 

“Prietenia este întotdeauna o plăcută responsabilitate,
niciodată o oportunitate.”

Toate cele bune îți doresc,
Răzvan.

Daca ti-a placut articolul ABONEAZA-TE GRATUIT la site-ul nostru pentru a primi PERIODIC articole despre sanatate. Pentru aceasta intrdu adersa ta de E-mail in formularul de mai jos:

Introdu aici adresa TA te E-Mail pentru a te abona GRATUIT la Vindecator.com
Astfel vei primi saptamanal pe adersa ta de E-Mail,  SFATURI practice pentru sanatate.
Vindecator.com Ghidul tau intr-ale sanatatii