26 January 2013 ~ Comments

Ce înseamnă să iubeşti cu adevarat ?

IubireAstăzi, înloc de articol, avem un fragment dintr-o carte care vorbeşte despre o temă care interesează pe toată lumea, şi anume iubirea. Există câteva lucruri esenţiale despre iubire, care ar fi bine să fie ştiute de oricine “iubeşte”.  Deci după cum urmează:

Iubirea neconditionatã,
asa cum o vãd eu,
 este ceea ce
manifestã o fiintã care nu are Eu (Ego).

Iubesti cu adevãrat atunci când nu te mai identifici cu o persoanã anume,
când nu mai crezi despre tine cã ai un corp si o anumitã personalitate.

Altfel spus, când ti-ai deplasat simtul identitãtii de la nivelul Eului la nivelul Sinelui.
Este ceea ce se manifestã spontan atunci când mintea se linisteste si se echilibreazã,
când sentimentul separãrii dispare, fiind înlocuit de o senzatie de unitate
destul de greu de descris, întrucât transcende posibilitãtile ridicol de limitate ale vocabularului meu.

Stiti care este criteriul dupã care poate fi recunoscutã iubirea realã ?

Este BUCURIA.

Când iubesti cu adevãrat esti fericit.
Te simti împlinit si nu mai ai nevoie de nimic.

 În primul rând, nu ai nevoie sã primesti ceva în schimb pentru iubirea ta.

Întelegi ce spun?

Nu ai nevoie de cineva care sã te iubeascã !
Tu NU iubesti pentru a primi la schimb iubirea celuilalt.

Iubesti pentru cã a iubi este ceva ce te face fericit.

Iubirea realã existã doar atunci când nu mai ai nevoie de un alt om.

Nu ai nevoie ca celãlalt sã te aprecieze, sã te laude, sã-ti acorde timpul lui,
sã te facã sã trãiesti orgasme multiple sau sã-ti facã zilnic de mâncare.

Aceasta nu este iubire.

Este un gen de afectiune interesatã, un fel de a avea sentimente pozitive
pentru oameni care te ajutã sã-ti împlinesti nevoile si dorintele personale.

 Într-o exprimare deloc elegantã sau diplomatã, tu nu îi iubesti pe oameni.

Te folosesti de ei pentru a-ti satisface nevoile.

Putem numi aceasta “iubire” în cazul în care convenim cã a iubi fãrã a astepta
nimic în schimb este ceva ce nu poate face parte din realitate.
Mi se pare cã lucrurile stau exact pe dos.

A iubi neconditionat este o expresie a realitãtii,
pe când orice altã formã de “iubire” este iluzorie.

Realitatea, Sinele, Iubirea, Constienta, Dumnezeu, Fericirea 
- acestea sunt degete care aratã spre ceva ce, de fapt, nu poate fi cuprins în cuvinte,
dar poate fi simtit, experimentat, trãit plenar.

 Când iubesti pentru a fi iubit sau când iubesti pentru cã esti iubit,
pot admite doar cu mare îngãduintã cã aceasta este iubire.

Însã acesta nu ar fi decât un fel de a ne fura singuri cãciula.

Este ca si cum cineva care trãieste la câmpie se urcã la un moment dat
pe o movilã si e convins astfel cã stie ce este un munte.

Iubirea interesatã, adicã amestecatã cu nevoi personale,
fãrã sã îti dai seama, stirbeste libertatea celuilalt.

Dacã am nevoie de ceva de la tine pentru a fi fericit,
dacã fericirea mea depinde de tine, te voi manipula, adesea inconstient.

Ori, acolo unde manipularea creste, libertatea scade.

Relatiile de cuplu, pe care se întâmplã sã le analizez în meseria mea,
sunt pline de manipulãri si contramanipulãri, strãduinte inconstiente de a obtine afectiunea,
grija sau banii celuilalt si frustrãrile corespunzãtoare esecului acestor eforturi. 

Iubirea realã dãruieste si uitã.

 Nu are un carnetel în care sã noteze:

“Astãzi i-am adus flori. Ea ce mi-a adus?”

sau

“De 6 luni îi spãl sosetele si lenjeria intimã”.

 
Iubirea care cere se transformã într-o închisoare cu pereti transparenti.
Un numãr incredibil de oameni cred cã sunt liberi numai pentru cã

peretii închisorii în care trãiesc sunt invizibili.

Ai trãit vreodatã aceastã experientã?

Sã oferi ceva cu bucurie, fãrã sã astepti nimic în schimb.
Este o experientã mãreatã. Nu stiu dacã are termen de comparatie. 

Atentie! Nu mã refer la situatia în care ai oferit ceva fãrã a cere nimic în schimb,
iar în “darul” tãu nu a existat nici un fel de entuziasm.

Ba dimpotrivã, adânc în sufletul tãu, au existat resentimente, tensiune, senzatia de a fi obligat.
Nu se poate vorbi de daruri în acest caz.

Tu, cel adevãrat, nu ai fi fãcut asta, doar cã nu te-ai putut opune.

Între a oferi locul în autobuz cu bucurie, respectiv dintr-un sentiment al datoriei
existã aceeasi diferentã ca între un leu si un motan.

Amândouã sunt feline, însã numai unul este regele animalelor.

Iubirea realã are o calitate aristocraticã în sensul cel mai elevat al acestui cuvânt.

Ea se manifestã în actiuni care izvorãsc din preaplin,
din abundentã sau exces, spre deosebire de iubirea în acceptiunea ei curentã,
care e activatã de nevoie, deci de lipsã sau deficit.

 Un controversat maestru spiritual spunea cã lumea e plinã de cersetori,
oameni care îsi cersesc iubire unii altora.

Ei se simt dezamãgiti si frustrati, 
deoarece nici un cersetor nu poate face fericit un alt cersetor,
în ce-i priveste pe împãrati, nu existã nici un pericol de suprapopulare.

Pentru a fi asemenea unui împãrat, trebuie mai întâi sã-ti cunosti Sinele,
întreprindere destul de anevoioasã când esti prins în mrejele acestei lumi.

Iubirea ca dãruire poate fi înteleasã mai bine, fiind un fenomen mai
degrabã exotic, dacã îi studiem contrapartea omniprezentã.
Mã refer la a acapara sau a te agãta de

Aceste atitudini sunt împotriva vietii, iar acest adevãr elementar
ne este necontenit demonstrat de respiratie.
Dacã te agãti de aerul din plãmâni si nu îi dai drumul, în curând vei muri.
Pentru a trãi este necesar sã îl oferi atmosferei, sã nu îl tii doar pentru tine.
Este vital sã îl scoti din tine, sã îi dai drumul.
Primesti si oferi, primesti si oferi - este un echilibru.

Ceea ce e atât de simplu la nivel fizic devine brusc complicat la nivel sufletesc.
Acolo te bucuri sã primesti, dar ai mari ezitãri în a oferi.
Acumulezi afectiune. O stochezi.

Într-un alt caz, nu primesti nimic si, pe bunã dreptate, te întrebi:

“Dar eu de ce sã ofer? Ce, sunt mai prost?”

Ambele variante stopeazã circuitul iubirii.
Rezultatul este dezechilibrul emotional.
Devii frustrat si nefericit, chiar dacã la suprafatã împachetezi aceste
sentimente adânci în sigurantã de sine sau lipsã de griji.

Cine are o privire pãtrunzãtoare vede dincolo de ambalajul strãlucitor.
Este crucial ca energia iubirii sã curgã, altfel te simti împovãrat, greu.
Înãuntrul oricãrei fiinte umane se aflã Sinele care nu este nimic altceva decât iubire.
Si întelepciune, ca sã nu fiu partizan.

Dacã energia iubitoare a Sinelui nu este exprimatã, dacã este blocatã, 
ea se întoarce împotriva ta.

În psihoterapie existã opinia cã multe tulburãri se datoreazã agresivitãtii neexprimate.
Eu cred cã o serie de patologii au la bazã iubirea neexprimatã.
Fiind blocatã înãuntrul tãu, energia îsi schimbã polii.

Ceea ce era benefic si creator devine,
prin reprimare statornicã, malefic si distructiv.

Acesta e motivul pentru care rãmân optimist în ceea ce-l priveste pe diavol.
Într-o bunã zi, cineva îi va schimba polii.

Agăţarea de celălat

Actul de a te agãta de, în loc de a dãrui, meritã o analizã mai atentã.
El are la bazã identificarea cu Eul, trãirea intensã cã esti o fiintã separatã,
într-un univers strãin si indiferent, dacã nu cumva ostil.

Iluzia Eului are drept consecintã limitarea capacitãtii de a iubi.

Mai pe scurt: când Eul apare, iubirea dispare.

Acolo unde încã mai existã nevoi personale, unde încã mai tânjesti
dupã ceva exterior, iubirea neconditionatã NU se poate naste.

Nu te amãgi spunându-ti cã e vorba de dragoste atunci când îi spui
prietenului tãu: ”Te iubesc atât de mult. Nu pot trãi fãrã tine”.

Aceasta nu e dragoste, ci teamã.
Te agãti de el deoarece nu stii cum sã fii fericitã fãrã el.

Nu este dragoste nici când îi spui sotiei tale:
“Inima mea este rãnitã când tu iei masa în oras cu un alt bãrbat”.
Este posesivitate.

Si nu este dragoste nici când un pãrinte suferã pentru copilul lui
care se mutã definitiv într-un alt oras. Este dependenţã.

De câte ori crezi cã suferi din dragoste, de tot atâtea ori
nu esti conectat la realitate.

 Este mult mai mãgulitor pentru imaginea ta de sine sã gândesti cã la
baza suferintei tale este iubirea când este, de fapt, egocentrismul.

Sau, ca sã nu sune atât de dur, sã-i spun identificarea cu Eul.

Din iubire nu se poate suferi, tot asa cum nu poti cãdea în sus.
Iubirea este fericire. Iubirea realã.

Dacã suferi, acesta e un criteriu minunat de clar prin care esti informat cã NU AI IUBIT.
Ceea ce tu numesti iubire nu a fost decât agãtare, atasament, dependentã, posesivitate.

Stiu cã nu sunã deloc frumos sau romantic.
Pentru mine acesta este un adevãr psihologic, ti-l recomand cu cãldurã.

Iubeste adevãrul si te vei vindeca de iluzii. Vei intra în realitate.
Nu în realitatea despre care nu înceteazã sã vorbeascã pragmaticii,
care nu este altceva decât o specie a iluziei.

Ci în realitatea care nu este decât bucurie fãrã sfârsit.

Eul este  principalul obstacol în calea iubirii.

Fãrã Eu, iubirea curge nestingheritã, asemenea unui râu
care îsi gãseste, cu gratie, drumul cãtre ocean.

A fi fãrã Eu nu înseamnã a fi un lunatic sau un psihopat, ci a fi nedivizat.
A fi unificat. A fi unul, adicã Sinele.

Nu este ceva asa de simplu datoritã incredibilei conditionãri sociale
la care suntem supusi. Aceastã conditionare începe încã de la nastere.

Cresterea si educatia unui copil nu sunt altceva decât un lung sir de conditionãri,
unele mai primitive, altele mai subtile.

Multe conditionãri preexistã deja în limbaj (am analizat asta în altã carte, dar nu mai stiu care).

Conditionarea supremã este credinta cã esti o persoanã anume,
un agent independent care simte, gândeste si actioneazã.

Nu este deloc asa. Tu nu esti cineva care este, de pildã, dezamãgitã
pentru cã partenerul tãu a uitat de aniversarea cãsãtoriei voastre.
Dacã esti atent, poti realiza cã dezamãgirea este ceva de care tu esti constient.

Tu nu esti dezamãgirea. Nu te identifici cu ea.
Mai degrabã poti spune ”Existã dezamãgire”,
dar nu existã cineva care sã fie subiectul dezamãgirii.

Aceasta înseamnã cã nu existã un Eu.
Existã dezamãgire, care va trece dacã nu încerci sã te lupti cu ea.

Si atunci, cine esti tu?

Esti Fundalul pe care apare dezamãgirea.

Dacã te-ai identifica mai putin cu ea si ai rãmâne mai mult la tine însuti,
ai putea descoperi cã natura ta este fericirea.

În tine apar toate stãrile, gândurile sau actiunile, însã tu nu esti nici una din acestea.
Esti dincolo. Si pentru cã esti dincolo, nu poti fi obiect de cunoastere pentru nimeni.

În acest sens tu esti gol sau vid. 
Nu esti cineva anume, nu poti fi vãzut în contrast cu nimeni.
Esti unificat si fãrã margini, fãrã nici o fisurã.
Când ajungi în acest punct este imposibil sã mai confuzi
dragostea cu dorinta, siguranta sau plãcerea.

Este ca si cum ai fi Soarele.
În nici un mod nu mai poti confunda lumina cu întunericul.
Întunericul existã doar acolo unde lumina ta nu pãtrunde.
Dacã esti acoperit de un nor dens, lumina continuã sã-ti rãmânã accesibilã.
Însã pentru cineva aflat pe Pãmânt, lumina ta pare a fi dispãrut.
Apoi norul trece si tu reapari. Însã tu nu ai dispãrut niciodatã!
Totul a fost o iluzie.

Creatia este acest joc de lumini si umbre, rafinat, amplificat si îmbogãtit la nesfârsit.
Doi oameni care se doresc unul pe celãlalt pot crede cã se iubesc.

Nu, nu, nu. Ei doar se doresc!

Dorinta NU este iubire.

Dorinta înseamnã  ”Vreau ceva de la tine”.
Vreau sã fii alãturi de mine, vreau sã mã protejezi, vreau sã te penetrez,
vreau sã fii mama copiilor mei, vreau sã te pot mângâia, vreau sã mã asculti,
vreau sã te conformezi, vreau sã mã admiri.

Cine vrea toate lucrurile astea?

Eu.

Iatã Eul !

 Si atunci, iubirea realã exclude dorinta?
Nu o exclude, ci o integreazã.

Te iubesc si mi-ar plãcea sã te pot mângâia.
M-as bucura sã-mi exprim iubirea în acest fel.

Dacã tu nu vrei sã fi mângâiatã sau dacã vrei sã fii mângâiatã de un alt bãrbat,
nu e nici o problemã. Iubirea mea pentru tine rãmâne aceeasi.

Nu încep sã te iubesc mai putin sau chiar sã te urãsc pentru cã
tu preferi atingerea unui alt bãrbat.

“Sunt înnebunit dupã tine. De când te-am vãzut am stiut cã suntem fãcuti unul pentru celãlalt”.

Iubire realã ?  Deloc.
Dragoste pasionalã, explozie de hormoni ? Cu sigurantã.

“Esti minunat. Nu semeni cu nici unul din fostii mei parteneri“.

Nu mai pun întrebarea deoarece stii rãspunsul.
Iubirea este confundatã cu dorinta sau cu nevoia.

“Te iubesc” în traducere înseamnã adesea “Am nevoie de tine”.
Ar trebui retrasã licenta de practicã.

Pentru iubire, traducerea corectã este: “Am ceva sã-ti ofer. Gratuit.”

Învãtând sã trãiesc în onestitate, sã iau lucrurile asa cum sunt,
sã recunosc cã deocamdatã nu te iubesc, ci doar am nevoie de tine,
voi ajunge cu sigurantã si sã te iubesc.

Altfel, amãgindu-mã cã deja te iubesc, este ca si cum as crede cã am escaladat Everestul,
când nu sunt de fapt decât în prima tabãrã.

Iubirea neconditionatã îmi pare a fi Everestul acestei vieti,
iar a o experimenta si exprima în viata ta îmi pare a nu suporta

nici un fel de comparatie, cu nici un fel de realizare socialã, financiarã,
profesionalã, sportivã sau de alt tip de pe lumea asta.

Mi se pare cu totul inutil sã strângi o avere fabuloasã, sã vorbeascã toatã
lumea, unii cu invidie, despre succesele tale sau sã ai putere asupra altor
oameni, dacã nu esti capabil sã iubesti neconditionat mãcar un alt om.

Si dacã reusesti sã iubesti fãrã nici un fel de asteptãri un alt om, sunt convins cã vor urma si altii.
Cred cã punctul de cotiturã aici este: a iubi cu adevãrat un om.
Primul pas este cel mai greu. Asa începe cãlãtoria de 1000 de mile.

O altã confuzie clasicã este între iubire si gelozie.
Iubirea nu are cum sã fie geloasã, tot asa cum cãldura nu are cum sã fie rece.

Gelozia indicã limpede nu prezenta iubirii, ci prezenta Eului.
Eul se simte rãnit, umilit, nelinistit.

De ce?

Femeia pe care pretinzi cã o iubesti este tandrã cu un alt bãrbat.
Îl tine de mânã, îl priveste cu afectiune. Tu vezi asta si mai cã nu lesini.

Iubire mare, nu-i asa?
Nu e. Gelozie, cât cuprinde.

Care este mecanismul?

De ce suferi? De ce nu suporti asta?

Pentru cã îti este fricã !

Dacã recunosti asta trebuie sã fii un tip onest, în fata cãruia mã înclin.
Dacã nu…Dar de ce anume te temi? Sunt mai multe rãspunsuri. 

1) Te temi de singurãtate. Ea îl va prefera pe celãlalt si te va pãrãsi pe tine.
Vei rãmâne singur si nu ai suficientã încredere în tine. Nu crezi cã te vei descurca.
Prin urmare, la nivel inconstient te autopercepi un copil, care are nevoie de o mamã.
Aceastã mamã este femeia pe care o “iubesti” si care te temi cã te va abandona.

2) Nu te temi de singurãtate. Stii cã o sã faci fatã.
Te temi de propriul tãu sentiment de inferioritate.
Dacã îl preferã pe celãlalt, înseamnã cã celãlalt este mai bun ca tine.

Deci tu esti inferior. Esti slab. E cumplit sã simti asta.
Demonul comparaţiei a pus stãpânire pe tine.

3) Nu te temi de singurãtate si nu ai nici complexe de inferioritate pe linia masculinitãtii.
Te temi cã nu mai ai pe cine sã posezi.
 Tu erai fericit nu pentru cã o iubeai, ci pentru cã o posedai.

A poseda înseamnã control. Control înseamnã putere.
Ea este tandrã cu un alt bãrbat si tu nu poti controla asta. Îngrozitor!
Suferi pentru cã vezi cã se simte bine cu altcineva. De necrezut.
Ea poate fi fericitã cu altcineva.

Ce înseamnã asta?

Înseamnã cã tu nu ai exclusivitate.
Adicã nu ai o valoare specialã.

Ti-ai dat seama, aici suntem pe o problemã de autovalorizare si stimã de sine.
Dacã ai fi sigur de valoarea ta, nu ai avea nevoie de nici o exclusivitate.

 În grupurile terapeutice pe care le conduc aceastã problemã apare adesea,
când lansez urmãtoarea întrebare perfidã:

“Ai fi de acord ca partenerul tãu/partenera ta sã-si petreacã o noapte cu altcineva?”

Rãspuns frecvent: Nu.

De ce?

Deoarece doresc exclusivitate sexualã.

“Hai, sã tinã de mânã pe altcineva, chiar sã se sãrute, treacã-meargã, însã pânã la sex!”

Altfel spus, iubirea mea pentru tine este enormã, câtã vreme nu ai relatii sexuale cu altcineva. 

Întrebare naivã: Dacã o iubesti, DE CE nu te bucuri pentru bucuria ei ?
De ce nu te bucuri dacã un alt bãrbat o face fericitã, fie si numai în plan erotic?

De ce suferi tu când el se simte bine cu o altã femeie?
Ce legãturã existã între suferinta ta si bucuria pe care ea o simte cu altcineva?

Nici o legãturã. Tu îti produci suferintã singur.

Suferinţa ta apare din problemele tale nerezolvate,
pe care aceastã situatie particularã le scoate la luminã.

Este ca o boalã pe care o aveai în tine, în stare latentã. Acum ai aflat de ea.
Aceastã boalã se numeste gelozie. Ea nu apare din iubire.
Dimpotrivã. Iubirea este remediul.

 Unii mi-au spus cã, în astfel de situatii, absenta geloziei la partenerii lor ar
fi un semn cã nu le pasã. Nu e deloc asa. Semnul cã nu îi pasã de tine nu este
absenta geloziei, ci absenta bucuriei.

Dacã afirmã cã te iubeste, dar nu se bucurã când tu esti satisfãcutã,
acesta e un indiciu puternic. Nu îi pasã de tine, ci de el.

Eul, îti amintesti?

Doar Sinele se poate bucura pentru celãlalt,
deoarece Sinele se recunoaste în celãlalt.

Eul nu poate iesi din propria lui carapace.
Eul este o contractie, pe când Sinele este o expansiune.

Mai existã o perspectivã din care putem întelege de ce iubirea realã
este luatã drept altceva decât este si de ce apare asa-zisa “suferintã din iubire”.

Este vorba despre confuzia dintre scop si mijloc.
Confuzie înseamnã încurcãturã, imprecizie, neclaritate, obscuritate.
Altfel spus, maya, forta iluziei.

Sã presupunem cã scopul tãu este sã te simti satisfãcut.
O modalitate prin care îti atingi acest scop este sã joci tenis la Arenele BNR.
Câtã vreme ai un partener de joc, rachetã, mingi si un teren de joc disponibil, îti atingi scopul.
Te întorci acasã obosit, dar satisfãcut. Mijlocul prin care îti împlinesti dorinta este jocul de tenis.
Retine acest amãnunt: jocul de tenis nu este scopul, ci mijlocul.

Sã te anunt ceva. Partenerul tãu de joc nu mai poate veni.
Este bolnav sau trebuie sã plece în delegatie sau vrea sã joace cu altcineva.

 Ce se întâmplã cu tine? 

Începi sã suferi. Crezi cã ai un destin blestemat.
Te gândesti la sinucidere, îti faci programare la psiholog.
Iatã confuzia!

Scopul tãu a devenit sã joci tenis cu cineva anume.
Ai uitat? Acesta era doar mijloculScopul tãu era sã te bucuri.

Ai nevoie de putinã claritate. Si flexibilitate!

Tenisul nu este singurul mijloc de care te poti folosi pentru a trãi bucuria.
Cu sigurantã existã si altele. Cautã sã devii constient de ele.
Te-ai putea bucura jucând tenis de masã, baschet, volei, sah sau oricare alt sport.
Poate înclinãrile tale nu se reduc la domeniul sportiv.
Sunt zeci, dacã nu sute de activitãti în care te-ai putea angrena.
Sã admitem cã nu ai chiar atâta deschidere.

Tu vrei neapãrat sã joci tenis. O.K.
Dar de ce te încãpãtânezi sã-ti doresti sã joci cu cineva anume?

Sunt mii de alti oameni pasionati de tenis.
Scopul tãu este sã te bucuri, jucând tenis.
Dacã insisti sã joci cu cineva anume, temporar indisponibil sau neinteresat, ai confundat scopul cu mijlocul.

 Noul tãu scop a devenit sã joci tenis cu un anumit om.
Ai uitat de adevãratul tãu scop. Ai intrat în iluzie.
Dacã persoana pe care o doresti ca partener de joc nu te doreste la rândul ei

sau te refuzã din motive obiective, iar tu nu esti suficient de flexibil pentru
a cãuta un nou partener, tot ceea ce vei reusi va fi sã suferi fãrã nici un sens.

Confuzia dintre mijloc si scop conduce la suferintã inutilã, pe când
atenta discriminare între ele conduce la satisfactie si împlinire, nu neapãrat lipsite de efort.

Doar cã efortul este util si integrat în satisfactie. În iubire lucrurile stau cam la fel.

Scopul tãu este sã iubesti, iar mijloacele de care dispui sunt, sper, variate:
sã protejezi, sã alinti, sã mângâi, sã hrãnesti, sã ai grijã, sã apreciezi, sã respecti, sã comunici,
sã lauzi, sã fii atent, sã încurajezi, sã stimulezi, sã ierti, sã linistesti, sã sfãtuiesti, sã mobilizezi, sã ai încredere, etc.

Hai sã vedem ce se întâmplã în viata realã. Tu iubesti si vrei sã o protejezi pe partenera ta.
Când pleacã de acasã te asiguri cã e bine îmbrãcatã. Nu vrei sã sufere de frig.

Îi faci programare la medicul de familie. Vrei ca ea sã fie sãnãtoasã.
Nu esti de acord sã zboare cu parapanta. E un sport riscant, stii foarte bine asta.
Nu esti de acord sã meargã la mare cu prietena ei cea mai bunã.
Douã femei singure, în plin sezon, cine stie ce se poate întâmpla.
Tu nu vrei decât sã o protejezi! 

Când colo, surprizã!

Ea începe sã respingã încercãrile tale de a o proteja.
Nu-ti vine sã crezi. Simti cã îti respinge iubirea. Confuzie!
 Ea nu face decât sã respingã o modalitate nepotrivitã prin care tu îti manifesti iubirea.

Dar tu nu-ti dai seama de asta. Suferi.

Ai confundat scopul cu mijlocul.

Scopul tãu a devenit protectia, iar genul de protectie pe care îl oferi nu este acceptat.
Tragedie mare. Lucrurile sunt asa de simple! Iubirea este scopul, protectia este un mijloc.

Întreab-o dacã vrea sã fie protejatã.
Dacã vrea, aflã cum doreste sã fie protejatã si vezi dacã îi poti oferi acel tip de protectie.

Asta-i tot. Dacã nu vrea sã fie protejatã si tu vrei sã-ti atingi scopul, acela de a-ti exprima iubirea, cautã un alt mijloc!

Hai, putinã flexibilitate. Poate are nevoie sã o apreciezi, sã-i recunosti calitãtile,
sã-i admiri corpul si hainele. Fã asta si atinge-ti scopul!

Poate nu stii sã-ti exprimi aprecierea.
Poate esti o naturã mai criticã si vezi mai usor defectele.
Dragul meu, asta e în totalitate problema ta.

Ea te împiedicã sã-ti exprimi iubirea pe care o simti.
Cu alte cuvinte, tu nu suferi pentru cã o iubesti,
ci pentru cã ai anumite probleme nerezolvate care te împiedicã sã-ti exprimi iubirea.

Sã-ti dau un alt exemplu: scopul tãu este sã iubesti.
Mijlocul preferat de tine este sã o stimulezi tactil, sã îi atingi usor corpul,

sã o îmbrãtisezi si sã faci dragoste cu ea. Multe femei sunt înnebunite dupã asa ceva.

Numai cã partenera ta… refuzã contactul îndelungit, nu-i plac mângâierile usoare, vrea mai mult dinamism.

În situatii mai speciale, nu mai resimte o dorintã eroticã intensã sau e temporar atrasã de altcineva.

Îmi dai voie sã ghicesc cum te simti?
Suferi grozav.

Din iubire, nu-i asa?

Ei bine, suferi, dar nu din iubire.
Dragostea realã nu este niciodatã problematicã.
Nu genereazã suferintã.

Iubirea realã este bucurie, împlinire, plãcere, libertate, niciodatã chin.

 Dacã suferi, nu suferi din iubire, ci din ignorantã.
Nu distingi între mijloc si scop. Asta în varianta optimistã.
Pentru cã în varianta pesimistã, în tine nu existã nici un fel de iubire.

Doar dorinta de a poseda sau dominanevoia de a te folosi de corpul unui alt om ca de un obiect.

Sã revenim. Sã presupunem cã îti iubesti cu adevãrat partenera.
Ce vei face? în primul rând, îi vei respecta optiunea.

Are o perioadã în care nu e prea dinamizatã erotic sau e orientatã sexual cãtre un alt bãrbat.
Poate vrea sã experimenteze, poate vrea putinã iesire din rutinã, cine stie?

Accepti.

Nu stiai?

Un mijloc splendid de a-ti manifesta iubirea pentru un alt om este sã-i respecti libertatea de a alege.
Este un adevãrat test în orice fel de relatie (de cuplu, de prietenie, parental-filialã).

Ce îti dã puterea de a-i respecta optiunile?

Iubirea pe care o simti.

Dacã înãuntrul tãu nu existã suficientã iubire, stii ce vei face?
Vei interfera cu optiunile ei, încercând sã le schimbi.

Mã refer aici la manipulare, santaj, constrângere, amenintare.

Ai dreptul sã-i comunici cum vezi tu lucrurile.
Acesta nu e amestec în deciziile ei. E doar comunicare.
Într-un alt caz, îi respecti decizia. Nu te bagi, cum se spune.

 Însã dacã suferi, acesta e semnul cã nu o iubeai cu adevãrat.
O sã repet asta pânã vei arunca nenorocita asta de carte întrun colt.

Nu existã suferinţã acolo unde existã iubire neconditionatã ! 

Suferinţa apare nu pentru cã iubirea existã, ci pentru cã iubirea NU existã.
Ceea ce existã este agãtare, atasament, dominare, gelozie, control, dependentã, fricã.

În mai putine cuvinte: identificarea cu Eul. Iubirea adevãratã existã acolo unde Sinele a fost revelat.

În opinia mea, nu poti iubi o altã persoanã dacã, mai întâi, nu te iubesti pe tine însuti,
iar a te iubi pe tine însuti nu înseamnã a-ti iubi Eul.
Acesta nu e decât egoism, a te iubi înseamnã a-ti cunoaste si manifesta Sinele,
miezul interior al fiintei tale.

Dar chiar spunând asta, nu simt cã m-am exprimat corect.
Mai degrabã e un fel de a te da la o parte din calea iubirii.

Sinele, iubirea - acestea sunt sinonime. De fapt, tu nu faci nimic.

Doar încetezi a mai fi un obstacol.

 Într-un anumit sens dispari, adicã încetezi a mai crede cã esti un anumit individ, capabil sã iubeascã pe cineva.

Tu nu poti iubi cu adevãrat pe nimeni.
Însã poti lãsa iubirea sã curgã prin tine, sã se îndrepte cãtre un om,

poate doi sau chiar o colectivitate, dacã puterea ei este mare.

Chiar si în aceastã afirmatie este un neadevãr. Iubirea curge dar nu spre cineva anume.
Se întâmplã ca cineva anume sã fie pe directia ei. Este ceva similar cu parfumul unei flori.

Ea nu a înflorit pentru o anume persoanã, nu urmãreste anumiti oameni cãrora sã le pretindã ”Mirositi-mã!”.

Ea doar îsi rãspândeste parfumul. Cineva poate fi în preajmã si se va bucura. Norocul lui.
Însă bucuria florii nu depinde de existenta acestei persoane
sau de existenta acestor persoane, dacã e vorba de un grup.

Floarea se bucurã de propriul ei parfum, de faptul cã îl poate rãspândi în jur.

Cam asa este si cu iubireaIubirea este parfumul fiintei tale.
Si se manifestã într-un singur caz: atunci când ai înflorit.
Acesta e motivul pentru care mi se pare cã iubirea si meditatia sunt intim conectate.
Ele sunt aspecte ale aceluiasi fenomen, asa cum sunt muntele si valea.
Unde existã munte existã si vale. Tot asa, iubirea nu existã fãrã meditatie.

Si când spun meditatie nu mã refer la acele practici adesea chinuitoare,
care îti cer sã-ti pãstrezi mintea focalizatã într-un singur punct, pânã când fuzionezi cu obiectul meditatiei.

Mã refer la arta de a nu face nimic, adicã de a-ti lãsa Eul de o parte, tot asa cum îti lasi picioarele de o parte (adicã nu le mai soliciti) si te asezi pe un scaun confortabil.

Din acest punct de vedere, mã simt în mod particular apropiat de budismul Zen, care a înteles important faptului de a fi una cu propria ta spontaneitate, a te dãrui cu încredere fluxului experientei tale, fãrã a încerca sã-l controlezi sau sã-l domini. 

Credinta cã esti o persoanã anume, adicã un Eu, divizeazã organismul, pe când renuntarea la aceastã idee eronatã îl unificã.

Astfel, a medita înseamnã a lãsa lucrurile sã se întâmple, emotiile sã aparã,
gândurile sã circule, actiunile sã se desfãsoare, fãrã a mai crede cã tu esti agentul lor.

Oricât de paradoxal ar suna, tu esti abia când nu mai esti si faci totul abia când nu mai faci nimic.
Esti Sinele. Tu meditezi când întelegi cã ochii vãd de la sine,cã urechile aud de la sine
si cã picioarele merg de la sine, nefiind nevoie sã le muti cu mâinile.

Dacã esti putin mai atent poti întelege cã totul, de fapt, se întâmplã de la Sine,
cu exceptia momentelor când nu crezi asta si încerci sã intervii,
tulburând ordinea naturalã (sau divinã) a lucrurilor.

Cam asta vreau sã spun când afirm cã iubirea curge de la sine.

Insã pentru a avea aceastã perceptie ai nevoie de o stare meditativã,
adicã de o atentie lãrgitã si relaxatã, care se orienteazã spontan

cãtre ceea ce o atrage, fãrã a se agãta de nimic.

Ceea ce îti permite sã nu te agãti este întelegerea cã nu existã nimic de care sã te agãti
si cã nu existã nimeni care sã se agate.

Te bucuri sã mirosi floarea si nu mai încerci în zadar sã mirosi si nasul.

Oamenii care nu se iubesc pe ei însisi trãiesc, fireste, cu deficit de iubire,
un gol pe care încearcã sã-l acopere intrând în relatii unde, cum altfel, se asteaptã sã fie iubiti.

Problema este cã celãlalt are o asteptare similarã.
Din întâlnirea a douã deficite nu are cum sã aparã bucuria.
În schimb, apar, din belsug, pretentiile, iritarea, gelozia, senzatia de respingere,
neîncrederea în sine, plictiseala, infidelitatea.

Nu poti oferi ceea ce nu ai.

Dacã tu îmi ceri 6 milioane, iar eu cu 6 milioane abia trãiesc de pe o lunã pe alta, fii sigur cã n-o sã-i primesti.
Dacã as câstiga 60 de milioane pe lunã, ti-as da 6 milioane cu dragã inimã.
Dar nu-i câstig. Altfel spus, nu dispun de atâta energie afectivã încât sã o împart cu tine.
Dimpotrivã, mi-ar prinde bine “o injectie de capital”.

Cam asta se întâmplã în multe relatii.
Eu te iubesc, adicã am nevoie de tine ca sã-mi acoperi golurile.

Tu mã iubesti în acelasi fel.

Suntem ca 2 masini cu rezervoarele pe jumãtate goale,
fiecare visând despre cealaltã cã este o benzinãrie.

Iubirea adevãratã existã în conditii de abundentã.

În tine existã asa de multã dragoste, încât e vital sã o împãrtãsesti cu cineva.
Nu pui nici o conditie deoarece nu ai nevoie de nici o conditie.
Este ca si cum ai fi un izvor. Nu spui ”Panta aceasta e prea abruptã” sau “Pe aici e prea putinã vegetatie”.

Tot ce ai de fãcut este sã curgi. Apa ta îsi va croi singurã malurile.
Celãlalt este un receptor. El este deschis cãtre tine, primind astfel iubirea ta.
Dacã el se închide, tu vei curge spre altcineva.
Nu îl vei implora, nu vei cãdea în genunchi: “Te rog, lasã-mã sã te iubesc”.
Îi respecti decizia si îti vezi de viata ta.

Iubirea realã oferã libertate, deoarece este o expresie nu a necesitãtii, ci a dãruirii.

Oriunde libertatea este restrânsã, nerespectatã sau amenintatã, iubirea nu este purã.”

- Fragment extras din cartea ”Ghidul iluminarii pentru lenesi“ de Adrian Nuţă -

 

Dacă ţi-a plăcut articolul ABONEAZĂ-TE GRATUIT la site-ul nostru pentru a primi cele mai noi articole pe E-Mail. Pentru aceasta, introdu adresa ta de E-mail in formularul de mai jos:

Introdu aici adresa ta de E-Mail pentru a te abona GRATUIT la Vindecator.com

Astfel vei primi periodic pe adresa de E-Mail, SFATURI practice pentru sanatate.
Vindecator.com Ghidul tau intr-ale sanatatii